GALA EXCELENȚEI ÎN EDUCAȚIE este un eveniment găzduit de Direcția Învățământ Tineret și Sport Nisporeni și întrunește cele mai talentate minți, cele mai profunde rațiuni, cei mai merituoși oameni din sistemului educațional raional.
Menirea unui educaţii adevărate este să susţină deschiderile culturale şi cognitive ale elevilor prin parcurgerea unui dificil şi tulburător drum spre performanţă şi desăvârşire.
Astfel, Gala Excelenţei premiază reuşitele din educaţie, omagiază mintea şi sufletul, emoţia estetică şi raţiunea lucidă, dăruirea profesorilor şi ambiţia, inteligenţa, devenirea elevilor prin CARTE , prin artă, prin cultură, prin unicitatea fiinţei care şi-a regăsit, prin şcoală şi prin ea însăşi, rostul, vocaţia, menirea.
Anul de învățământ 2018-2019 a fost unul special atât pentru populația școlară, implicată în proiecte didactice noi , prevăzute de planul -cadru, dar și pentru populația didactică. A fost un an cu foarte multe elemente de noutate: cu reconceptualizare de curricula, cu noi metodologii de evaluare a elevilor, cu noi conținuturi, noi discipline-toate orientate spre asigurarea unui proces educațional dezirabil.
Anul 2019 poate fi considerat un an special prin actele normative intrate în vigoare, menite să asigure,să susțină cadrul didactic. Mă refer la legea cu privire la sistemul unitar de salarizare, alte acte normative, menite să susțină pedagogul în procurarea materialelor didactice, prin stimularea performanței, prin sporurile cu character specific, și achitarea navetei unor cadre didactice.
In cadrul evenimentului au fost premiați 14 elevi, participanți la olimpiade republicane pe disciplinele școlare și 12 profesori – mentori, 7 elevi și 2 pedagogi – mentori la concursuri extradidactice.
Au fost menționați „Pedagogii anului – 2019” .
S-au desemnat pedagogi „Excelenți în Educație” – 39 cadre didactice, precum și sportivi cu titlul „Excelenți în domeniul SPORT” – 3 antrenori și 3 elevi, la fel și 3 pedagogi „Excelenți” conducători de cerc.
Directia Invatamant Tineret si Sport Va ureaza mult succes ! La mai mult si la mai mare!