Dansuri țigănești, muzică și voie bună – astfel a fost marcată la Vulcănești Ziua Internațională a Romilor. Locuitorii satului, care în mare parte sunt de etnie romă s-au adunat la școala din localitate unde au avut parte de marea sărbătoare. Aceștia și-au amintit de tradițiile străbunilor, dar și s-au delectat cu un program artistic pe măsură. În acest an, din cauza condițiilor meteorologice, rugul tradițional a fost amânat.

Pentru a celebra cultura romilor, dar și a sensibiliza populația la problemele cu care se confruntă această etnie, elevii școlii din Vulcănești le-au pregătit oamenilor un program artistic amplu care a inclus atât dansuri și cântece, cât și o scenetă.

Oaspeții au avut parte și de diverse gustări. Atât copii cât și adulții au rămas încântați de atmosfera creată.

La eveniment a fost prezent și deputatul democrat Vasile Bîtca, care a ținut să salute gazdele în limba romani.

”Atunci când se serbează ziua de naștere a unei localități din raionul Nisporeni și Republica Moldova și noi ne mândrim cu acest lucru mai ales aici la Vulcanești că aici sunt niște tradiții care și pe noi pe alocuri ne impresionează cum se petrec și cum se fac cu inima deschisă și cu participare mai activă,” a menționat deputatul PDM, Vasile Bîtca.

Iar președintele raionului, Ghenadie Verdeș le-a dat asigurări că instituția pe care o conduce este gata să le întindă o mână de ajutor atunci când au nevoie.

”Vreau și eu să vă aduc un mesaj de felicitare din numele consiliului raional cu ziua internațională a romilor. Într-adevăr în localitatea dumneavoastră ne străduim să fie mai puțină discriminare și ceea ce ține de drepturile voastre, să știți că aveți aceleași drepturi cum le au ceilalți cetățeni,” a declarat președintele raionului Nisporeni, Ghenadie Verdeș.

Și primarul localității a ținut să-și felicite consătenii.

”Vreau să vă felicit din partea mea personală și din partea consiliului local, să vă doresc multă sănătate tuturor pentru ca asta este cel  mai important, bucurie și realizări frumoase,” a felicitat primarul comunei Ciorești, Valeriu Guțu.

La marea sărbătoare au venit și oamenii legii care le-au povestit localnicilor despre inițiativa de a implementa și la Vulcănești proiectul Bunicii Grijulii.

”Cum vor activa bunicii grijulii când va fi implementată și la dumneavostră în localitate. Sper ca săptămâna aceasta împreună cu conducerea gimnaziului și împreună cu primarul și cetățenii responsabili vom găsi cel puțin doi bunici, pentru că știm că bunicii sunt cei care vă au în grijă și vă conduc la școală,” a afirmat șeful Secției Securitate Publică a IP Nisporeni, Gheorghe Bargan.

Data de 8 aprilie a devenit Ziua Internaţională a Romilor în anul 1971, la primul Congres Internaţional al Romilor, desfăşurat la Londra.